”Da, Virginia, Moș Crăciun există!”

Credit foto: Flickr.com

Este una dintre cele mai frumoase povești despre Moș Crăciun. Și este adevărată! O fetiță în vârstă de 8 ani, pe nume Virginia O’Hanlon, i-a trimis o scrisoare editorului ziarului The Sun, din New York, iar răspunsul imediat, redactat de Francis Pharcellus Church, a devenit cel mai redistribuit editorial din istorie. Textul a apărut prima dată sub forma unui editorial nesemnat, în data de 21 septembrie 1897. Apoi, până la închiderea ziarului, în anul 1950, editorialul a fost reprodus anual, de Crăciun, pe prima pagină a publicației.

 

Datorită frumuseții mesajului trimis de Francis Pharcellus Church, nu doar micuței Virginia ci și fiecăruia dintre noi, editorialul a fost preluat, parțial sau în întregime, în cărți, tradus în peste 20 de limbi, a fost redat în filme, în alte articole, pe postere și pe timbre. Chiar și în prezent, publicaţii din întreaga lume reamintesc cititorilor această poveste în preajma Crăciunului.

 

Editorialul

Domnule editor, am vârsta de 8 ani.
Unii dintre prietenii mei spun că Moș Crăciun nu există.
Tata spune că, ”Dacă apare în THE SUN că există, atunci există.”
Te rog, spune-mi adevărul, Moș Crăciun există?

VIRGINIA O’HANLON.
115 STRADA WEST NINETY-FIFTH.

Credit foto: http://www.newseum.org/exhibits/online/yes-virginia/
Virginia

 

”VIRGINIA, micuţii tăi prieteni nu au dreptate. Sunt influenţaţi de scepticismul epocii în care trăim. Ei cred doar ce văd cu propriii ochi. Ei cred că nimic nu poate exista dacă nu poate fi explicat prin judecata minţilor lor micuţe. Dar toate minţile, VIRGINIA, fie ele de copii sau de oameni mari, sunt micuţe. În acest Univers vast, omul este doar o insectă, o furnică în intelectul său comparat cu măreţia lumii care ne înconjoară, comparat cu inteligenţa capabilă să înţeleagă adevărul şi cunoaşterea.

Da, VIRGINIA, Moş Crăciun există! Există cu aceeaşi certitudine cu care există dragostea, generozitatea, dăruirea, iar acestea există din abundenţă în jurul nostru şi dau vieţii frumuseţe şi bucurie. Cât de tristă ar fi lumea fără Moş Crăciun! Ar fi la fel de tristă că şi când nu ar exista fetiţe cu numele VIRGINIA. Nu ar exista fantezie copilărească, nu ar exista poezie, dragoste, romantism care să ne uşureze traiul de zi cu zi. Nu ne-am mai bucura decât de ce simţim cu degetele sau vedem cu ochii. Lumina nemuritoare a copilăriei care bucură lumea s-ar stinge.

Să nu crezi în Moş Crăciun e ca şi cum nu ai mai crede în zâne! Dacă l-ai pune pe tatăl tău să plătească o armată de oameni care să îl pândească pe Moş Crăciun la fiecare coş de şemineu în seara de Crăciun, chiar dacă nimeni nu îl va vedea pe Moş Crăciun coborând pe coş, ce ai dovedi? Nimeni nu îl vede pe Moş Crăciun, dar acest lucru nu înseamnă că el nu există. Cele mai adevărate lucruri pe lume sunt cele pe care nici copiii, nici oamenii mari nu le pot vedea. Ai văzut vreodată zâne dansând pe câmpie? Bineînţeles că nu, dar acest lucru nu este o dovadă că zânele nu sunt acolo, pe iarbă, dansând. Nimeni nu poate vedea sau imagina toate minunăţiile care sunt nevăzute pe lume.

Poţi să rupi burtica păpuşii să vezi ce face zgomotul de plâns, dar nu dovedeşti nimic. Există un val care desparte nevăzutul de realitatea zilnică, un val pe care nici cel mai puternic om, nici măcar toţi oamenii cei mai puternici care au trăit vreodată adunaţi împreună nu l-ar putea destrăma. Doar credinţa, fantezia, poezia, dragostea, romantismul pot ridica vălul, cortina, pentru a trage un pic cu ochiul la minunăţiile nevăzute ale lumii ascunse. Aceste lucruri nevăzute sunt oare adevărate?

Ah, VIRGINIA, nimic nu este mai adevărat şi mai statornic decât lucrurile nevăzute! Să nu existe Moş Crăciun?! Doamne fereşte! Există, trăieşte şi va trăi întotdeauna! Peste o mie de ani, VIRGINIA, ba nu, peste de zece ori zece mii de ani de acum înainte, Moş Crăciun va continua să bucure inima copilăriei.”

Credit foto: New York Daily News
Francis Pharcellus Church în The Sun

 

Sursa foto și text: http://www.newseum.org/exhibits/online/yes-virginia/ , alte foto: Flickr.com, New York Daily News

 

More from Corina Stoicescu

O sănătate mai bună și un plus de confort în viața ta

Modul în care trăim, starea de sănătate, sentimentele pe care le avem,...
Read More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.