Dacă stai mult timp în picioare sau porți tocuri, dacă ieși la jogging sau mergi destul pe jos și ai orice alte activități ale unei vieți sociale active, Gehwol îți va fi de mare folos. Cu peste 100 de ani de tradiție, aceste produse relaxează articulațiile, elimină senzația de picioare umflate, îndepărtează calusul care produce dureri și oferă o protecție foarte bună a pielii.

Chimistul Eduard Gerlach este recunoscut ca pionierul ”industriei moderne a îngrijirii picioarelor” și în 1882 a fost primul producător pe scară largă a emulsiei care previne și elimină durerea picioarelor. Această emulsie (pe bază de potasă, acizi grași nesaturați, lubrifianți minerali și uleiuri esențiale) cu acțiune dezinfectantă s-a dovedit extrem de eficientă și a transformat Gehwol într-un brand internațional. În zilele noastre, compania lui Eduard Gerlach este condusă de moștenitorii lui, având operațiuni în peste 50 de țări și, mai nou, în România.
Sunt distribuite în farmacii
Produsele despre care vă povestesc sunt distribuite în peste 120 de farmacii din toată țara, prin intermediul Topline, și au în gamă: unguent pentru piele crăpată, cremă împotriva calusului, balsam pentru pielea foarte uscată, deodorant pentru picioare și încălțăminte, ulei pentru protecția unghiilor și a pielii, balsam pentru picioare reci sau pentru unghii încarnate și a bătăturilor.
Prețurile acestora sunt de aproximativ 50 de lei, plus sau minus, în funcție de produs și de farmacie.
Dacă alegi să folosești crema de îngrijire, aceasta se aplică de regulă seara, după duș, și se lasă să acționeze peste noapte. În cazul deodorantului, pe parcursul zilei, acesta se poate folosi mai ușor.
Benefice și persoanelor cu diabet
Pielea persoanelor care suferă de diabet se confruntă cu probleme speciale, pentru că nivelul ridicat de zahăr din sânge poate aduce diverse complicații, ca afecțiuni cutanate sau infecții fungice. Gehwol are produse destinate și persoanelor care suferă de diabet, cu rolul de a preveni complicații majore.
Credit foto: Flickr.com