Este tânărul artist român, compozitor și producător, a cărui muzică poate fi ascultată și pe celebra compilație Buddha Bar. Iar începând de azi, Mihai Toma are o nouă piesă pe cel mai recent album, Buddha Bar XVII.
Compozitorul Mihai Toma s-a remarcat după ce piesa lui, ”Flutaka”, a fost selectată și a apărut pe una dintre cele mai cunoscute compilații din lume, Buddha Bar vol XV. Apoi a colaborat cu HaHaHa Production, casa de producție a lui Smiley, la varianta Radio Edit a piesei „Flutaka”. În videoclip, în cazul în care nu l-ați văzut deja, apare și tânăra Flavia Hojda, participantă la „Vocea României” și actriță în filmul „Selfie”.
Părerea mea este că Mihai ar fi trebuit să fie mult mai cunoscut în lumea muzicală pentru talentul și performanțele pe care le-a realizat. Ca și coincidență măcar, merită menționat că este născut în aceeași zi cu Marius Moga, pe 30 decembrie. O dată predestinată compozitorilor tineri? Este o întrebare evident retorică, dar cert este că Mihai și-a început cariera muzicală la vârsta de 16 ani și continuă să o facă foarte bine. Marea surpriză de anul acesta este apariția chiar azi, pe 4 Mai, a piesei lui ”Ena” feat. Irene pe cea mai recentă compilație Buddha Bar XVII.
”Muzica mea este destinată celor care sunt în căutare de emoții și stări autentice, profunde, meditative, iubitorilor de natură, de folclor, de oameni”.

Muzica lui Mihai Toma îmbină sunete electronice, ritmuri în stil Chill-Out sau Up-Tempo, percuții tribale și teme etno-folclorice cu puternice influențe românești și din alte părți ale lumii. A colaborat cu artiști ca Smiley, Morandi, Marius Moga, Loredana Groza, Anda Adam, Delia, Dalma, Wassabi, TNT. De asemenea, produce și orchestrează muzică și pentru formații internaționale ca Amazon Ensemble (Brazilian folk music), Chandra Lacombe (music for healing and meditation), Thor Nishanlee (Indian pop music). Promovează și cântă la mai multe instrumente muzicale (ca fluiere tradiționale, chitară, claviatură, percuții) și este inginer de sunet la festivaluri internaționale ca MelaFestivaen si Oslo World music festival (Norvegia).
12 lucruri pe care merită să le știi despre Mihai Toma
- Instrumentul muzical preferat: fluierul.
- Cum a fost piesa ”Flutaka” inclusă în volumul Buddha Bar vol XV: <Lucrând la albumul ”Flutaka”, am considerat că piesa are un sound apropiat cu cel promovat de Buddha Bar așa că i-am contactat. După câteva luni, Dj Ravin m-a anunțat că piesa a fost selectată pentru următorul album și după alte trei luni am semnat contractul de licențiere a piesei.>
- Ce e bine să știe oamenii despre tine: ”faptul că muzica mea are scopul de a sensibiliza și a transmite o doză mare de stări și de emoții. Fie că o fac abordând teme etno-folclorice (doar cele cu feeling, ritualice sau imnice), fie creând piese în stil Chill-Out, foarte divers orchestrate, în care temele muzicale sunt cântate de o mare varietate de instrumente: pian, vioară, voce, duduk, xilofon, kalimba, etc..”
- Alte posibile colaborări pe compilații celebre: <”Cafe del Mar”, ”Chillout Sessions”.>
- Piese pe care le-ai compus: <”Ena” (feat. Irene), ”Snow Flute”, ”Tears of autumn”, ”Tribal Enescu”, ”Balada lui Porumbescu”.>
- Cea mai mare surpriză până în prezent: ”Folclorul românesc cu multitudinea de motive, lait-motive, emoții, tradiții, trăiri, balade, povești, istorii este cea mai mare surpriză pentru mine. Deși întotdeauna am crescut cu acesta, am început să îi conștientizez valoarea mai târziu și încă nu a încetat să mă uimească. De aceea, am simțit nevoia și dorința de a face și a promova muzica tradițională.”
- Cel mai surprinzător loc care te-a inspirat: ”M-a surprins orașul Oslo în care am locuit timp de patru ani. Întâlnind oameni din toate colțurile lumii și ascultându-le muzica, am ajuns paradoxal să descopăr iubirea față de tot ce e românesc și nativ, față de natură, folclor, neam, tradiții. Acest lucru a fost absolut fantastic; un oraș frumos, aproape perfect, departe de casă, m-a făcut să mă îndrăgostesc de propia mea țară și să mă întorc aici să o promovez prin muzică. Așa am înțeles eu că folclorul trăiește în fiecare dintre noi, indiferent unde ne aflăm.”
- Muzică în România sau în străinătate? ”În primul rând în România, apoi în străinătate.”
- Cea mai mare ambiție: ”să fiu cunoscut drept un artist capabil să declanșeze prin muzică stări, gânduri și energii pozitive, de purificare, de regăsire. Vreau ca muzica mea să meargă mult mai departe pentru cei care o ascultă – vreau să atingă coardele cele mai sensibile, să zgribulească pielea și să producă revelații. Doar așa m-aș putea simți un adevărat artist.”
- Următoarea piesă: <”Lie Ciocârlie” (cu vocea Mariei Ciobanu).>
- Colaborări și spectacole: ”sunt în discuții cu organizatorii mai multor festivaluri din România.”
- Visul tău este: <să trăiesc o viață frumoasă, echilibrată și liniștită, cu multe experiențe și concerte în toată lumea. Să compun, să cânt, să iubesc și să dăruiesc. Așa cum afirmă Osho, să nu uităm că ”viața este aici și acum”.>
Între Facebook și Twitter preferă prima variantă, așa că îl puteți găsi pe pagina lui sau pe site-ul oficial.
Mihai Toma – Flutaka [Buddha Bar version]
Mihai Toma – Flutaka
Music written and produced by Mihai Toma – http://mihai-toma.com/ Flute: Mihai Toma Violin: Diana Jipa Cello: Violeta Tuta-Popescu The song was included in Buddha Bar XV compilation.
Mihai Toma feat. Irene – Ena [Official Video HD]
Mihai Toma feat. Irene – Ena [Official Video HD]
The language of the heart may now be heard! http://mihai-toma.com/ Included on Buddha Bar XVII Producer: Mihai Toma Music: Mihai Toma, Irina Oancea Voice: Irina Oancea Directing and editing: Mihai Toma and Irina Oancea DOP: Brandusa Balan
Primul român inclus în Buddha Bar: Adrian Enescu
Cel dintâi compozitor și producător român a cărui muzică ambientală fost inclusă pe compilația Buddha Bar este Adrian Enescu (născut pe 31 martie 1948). ”Invisible Movies” face parte de pe CD-ul Dream (by Ravin), apărut în 2001.
Adrian Enescu – Invisible Movies Part I
Adrian Enescu – Ivisible Movies Part I
Buddha-Bar III (CD1 – Dream) (by Ravin) (2001) 09 – Adrian Enescu – Ivisible Movies Part I
Credit foto: arhiva personală