Când viaţa te provoacă la duel

Calea iubirii, cunoaşterea de sine şi armonia interioară fac parte din acel univers personal şi ideal pe care încercăm să-l descoperim pentru a găsi fericirea completă. Iar în acest proces al căutării, în care mulţi se află deja, un ajutor complex şi argumentat poate fi cartea recent apărută: ”Când viaţa te provoacă la duel”, scrisă de psihologul Iulia Oroviceanu.

Diana Metiu şi Iulia Oroviceanu
Diana Meţiu şi Iulia Oroviceanu

Alături de autoarea cărţii, la evenimentul de lansare, găzduit de Libraria M. Eminescu, din Bucureşti, a fost şi invitatul special Diana Meţiu (profesor dr., PR Manager, fost jurnalist, specialist în comunicare şi director de proiecte). Părerea Dianei Meţiu este că: ”această carte poate fi un ghid de autocunoaştere, care te motivează şi poate fi citită dintr-un foc sau pas cu pas. Iar în fiecare pauză, după fiecare capitol, putem sta să comentăm cu prietenii sau cu noi înşine şi apoi să punem în practică”. Iulia Oroviceanu a impresionat-o şi prin temele despre care a vorbit ca invitat la mai multe televiziuni: sportul ca terapie, adolescenţii şi provocările aduse părinţilor, educaţia copilului începe înainte de naştere, cauzele fizice şi psihice ale obezităţii, cauzele spirituale ale bolilor, temerile care nu te lasă să trăieşti, feminitatea, frica de schimbare, aspectele ascunse din umbră, dar şi bucuria interioară care nu ţine de factori externi. Toate sunt subiecte foarte interesante, iar unele dintre ele se regăsesc şi în cartea ”Când viaţa te provoacă la duel“.

Iulia Oroviceanu psiholog terapeut
Iulia Oroviceanu

carte cand viata te provoaca la duel

Autorul Iulia Oroviceanu este absolventă de Psihologie, are peste 7 ani de experienţă şi a luat parte la numeroase programe şi prelegeri de specialitate. Nu în ultimul rând, este instructor internaţional de fitness, dar mai ales soţie şi mamă.

Iulia Oroviceanu – terapeut, psiholog, consilier dezvoltare personală:

”Această carte este menită celor care simt că pot mai mult, dar se tem de ei înşişi şi nu ştiu de unde să înceapă transformarea. O carte care arată că niciodată viaţa nu te provoacă fără a-ţi şi aduce ceva în dar”.

Credit foto: www.iuliaoroviceanu.ro, www.bookbreak.ro

 

More from Corina Stoicescu

LIA BUGNAR: ”Lenea omoară iubirea”

LIA BUGNAR este una dintre cele mai talentate artiste pe care am...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.