Românca Adela Diaconu, creatoare de modă și realizatoare a unei emisiunii de fashion și lifestyle, din Brașov, a fost în Italia, unde și-a serbat ziua de naștere, precum starurile americane. Data de 6 aprilie a fost una deosebită, iar la vârsta pe care a împlinit-o, de puțin peste 30 de ani, va rămâne una memorabilă.
În prima parte a călătoriei, Adela Diaconu a vizitat Parcul Naţional Cinque Terre compus din Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza și Monterosso al Mare, locuri supranumite ca fiind cele cinci diamante ale Italiei.
“Cinci Pământuri sau cinci oraşele colorate sunt cocoţate incredibil pe pantele stâncoase ale Rivierei Ligurice, care coboară abrupt spre marea turcoaz. Între ele, cărări vechi de secole şerpuiesc printre livezi de măslini şi păduri de castani. Sunt destinaţii turistice incredibile, ce par mai frumoase în realitate decât în fotografii şi au un farmec aparte”, a povestit Adela Diaconu.
După ce a vizitat Cinque Terre, în itinerariul Adelei a urmat Portofino staţiunea preferată de celebrități. Madonna şi-a aniversat ziua de naştere aici împreună cu familia sa, dar și cu staruri ca Naomi Campbell, cu designerii Domenico Dolce şi Stefano Gabbana, alături de asemenea de actriţa Gwyneth Paltrow. Managerul locaţiei, unde şi-a sărbătorit Madonna ziua de naștere, i-a dezvăluit româncei pentru emisiunea sa, faptul că ”Regina Muzicii Pop” a izbucnit în lacrimi când fiica ei, Lourdes, i-a cântat “La mulţi ani”, la pian. Alte întâmplări din Portofino ale starurilor internaţionale urmează să fie dezvăluite în emisiunea Bv01Ade, spuse chiar de localnici, în exclusivitate, în interviuri realizate de Adela Diaconu.

De la corabia lui Columb la Catedrala San Lorenzo
În Genova, prezentatoarea tv a explorat cetatea şi corabia lui Cristofor Columb, dar a fost impresionată și de Catedrala San Lorenzo, unde se spune că se află moaştele Sf. Ioan Botezătorul. Alt loc care merită vizitat este Portovenere, în viziunea Adelei fiind un loc chiar mai frumos decât Portofino. Mai multe despre această călătorie va fi văzut în emisiunea ”Bv01Ade”, difuzată în fiecare sâmbătă de la ora 18:00 şi în reluare duminica la ora 12:00 de postul de televiziune Nova TV, dar și online.

Urmează o nouă colecție după ”Campionii”
După ce a realizat colecţia de haine ”Campionii”, care i-a avut protagonişti pe Ilie Năstase, Doina Melinte, Mihai Leu, Monica Roşu, Helmuth Duckadam și Monica Iagăr, Adela a găsit inspiraţie pentru o nouă colecţie tematică cu nume la fel de sonore, dar dintr-un alt domeniu. Rămâne să vedem despre ce e vorba și cum se va numi exact, mai ales că românca dorește să își prezinte colecția atât în țară, cât și în Italia.
Credit foto: arhiva personală