Dragostea nu este o alegere, este un fapt de cele mai multe ori incontrolabil. Raţiunea nu ţine cont de felul în care simte inima şi tocmai această stare o reflectă textul de mai jos. Nu îmi aparţine, dar când l-am citit m-a făcut să mă pun în pielea autoarei şi să parcurg povestea până la capăt. Am cerut permisiunea să o public la Special Guest, o poveste despre atracţie, tentaţie, seducţie, negare, dorinţă, durere şi puterea de a vedea mai departe.
<<Au trecut 3 ani de când ţi-am văzut prima dată privirea. Mult, puţin, nu ştiu. Pentru mine e mult. E mult timp de când ţi-am auzit pentru prima dată vocea. Din momentul acela am simţit pentru o secundă că va fi ceva. Şi a fost. A fost ceva frumos, dar, în acelaşi timp, dureros. Da, dureros pentru că ştiam că nu vei fi niciodată al meu. Erai al ei, al soţiei tale. La început asta m-a oprit. Ţi-am şters numărul de telefon. Uitasem de tine. Se pare că tu nu uitasei de mine. Mi-ai scris să ne vedem. Şi ne-am văzut. Şi m-ai sărutat. Şi m-ai întrebat ce faci dacă te îndrăgosteşti de mine. Nu, nu te-ai îndrăgostit sau ai fost mult mai matur decât mine. În schimb, m-am îndrăgostit eu de tine, de ochii ăia albaştri pe care nu pot să-i mint, de privirea aia a ta care m-a citit din prima secundă. ”Singurul lucru de care ai tu nevoie este să te ţină cineva în braţe”, mi-ai spus. “Eşti aşa uşor de citit!” Din clipa aia nu a fost zi în care să nu mă gândesc la tine. Ne mai vedeam la o cafea, mai vorbeam din când în când prin mesaje. Până într-o zi în care m-ai întrebat ce fac joi. Ştiam că vrei sa ne vedem “altfel”. Am acceptat din prima clipă. Te voiam, recunosc. Voiam să-ţi simt mâinile puternice pe trupul meu. Şi ne-am văzut. A fost cam mult vin, ce-i drept, dar altfel nu aveam curaj. Şi am fost cu tine în camera aia de hotel. Am fost a ta şi voiam să mai fiu de o sută de ori. Nu-mi păsa de ea, de soţia ta. Dacă erai cu mine însemna că ea nu te făcea fericit. Cât de mult greşeam! Ce vină are ea? Sunt convinsă că te iubeşte. Te iubeşte pentru că eşti un om bun. Da, eşti. Nu ţi-ai bătut niciodată joc de mine. Nu mi-ai promis niciodată nimic. M-ai vrut şi eu am acceptat. Te-am vrut şi eu, doar că eu am trecut peste limita pe care trebuia să o păstrez. Ne-am mai văzut de câteva ori la o cafea. Mă uitam la tine şi voiam să-ţi spun că mi-a fost dor de tine. Nu puteam, aş fi depăşit “limita”. Şi tăceam. Îţi povesteam lucruri lipsite de importanţă.
Am fost din nou a ta. Şi aş fi fost de o mie de ori de data asta. Îmi doream să nu se termine niciodată noaptea aia.
Într-o seară am băut mai mult decât trebuia şi ţi-am scris că mi-e dor de tine. Mi-a părut rău după aia, dar nu am avut ce să mai fac. A doua zi ai vrut să mă vezi. Eram atât de obosită în seara aia. Am avut multă treabă şi singurul lucru pe care voiam să-l fac era să ajung acasă şi să mă bag în pat. Să dorm. Dar n-am mai dormit, pentru că la 4 dimineaţa am venit să te văd în altă cameră de hotel. Voiam şi eu să te văd. Nu, mint. Mi-era dor să te vad. Mi-ai spus că simt mai mult decât trebuie pentru tine. Eu am spus că nu. Am minţit, dar nu puteam să recunosc. Degeaba! M-ai citit din nou. Ştiai că mint, dar m-ai lăsat în pace. Am fost din nou a ta. Şi aş fi fost de o mie de ori de data asta. Îmi doream să nu se termine niciodată noaptea aia. Am râs mult, m-ai ţinut în braţe aşa cum îmi place mie, a fost frumos. S-a terminat. S-a făcut ziuă şi tu trebuia să pleci. Să pleci Acasă. Acolo e casa ta, lângă ea, lângă soţia ta. Pe aici eşti în trecere. Şi prin viaţa mea la fel. Dar acolo e patul tău, acolo e viaţa ta, acolo e liniştea ta. Acolo e familia ta. Eu nu te-am uitat din seara aia niciodată. Ţi-am spus că e mai bine să nu ne mai vedem pentru că , da, simt mai mult pentru tine decât ar trebui. Ai zis că şi pe tine te ia valul şi că ar fi mai bine să rămânem prieteni, să ne mai vedem din când în când la o cafea. Nu pot, ţi-am spus. Nu pot să te văd. Mi-e greu. Şi a rămas aşa. Să nu ne mai vedem.
Simţeam că mă topesc de dorul tău.
Au trecut două săptămâni şi ti-am scris. Simţeam că mă topesc de dorul tău. Ţi-am spus că nu pot să nu te mai văd şi că, dacă vrei şi tu, putem să ne vedem. N-ai vrut. Ţi-am mai scris uneori, când mai beam ceva. Îmi părea rău a doua zi. Până într-o zi, când ai vorbit mai mult cu mine. Ţi-am zis că m-am îndrăgostit de tine. Ai râs. Ai zis că nu mă crezi, că sunt hoaţă şi vrăjitoare. Nu sunt, sunt sinceră. Nu pot să te mint şi tu ştii asta. Ai spus că ai simţit că e ceva mai mult şi de aia nu ai vrut să ne mai vedem, pentru că nu vrei să profiţi de asta.
Am fost slabă. Am vrut să-ţi simt pentru ultima dată sărutările, îmbrăţişările.
Îţi mulţumesc pentru că nu ţi-ai bătut joc de mine. Ştiam că eşti un om bun. Până la urmă am stabilit să ne vedem. Mi-ai zis că dacă îmi face mie bine, ne vedem oricând. Şi ne-am văzut, într-o altă cameră de hotel. Ştiam că nu e bine ce fac, dar mi-era dor să te vad din nou. Am venit să-ţi spun adio. Tu nu ai ştiut asta, dar eu ştiam că de aia eram acolo. Trebuia să-ţi spun printr-un mesaj, dar nu am putut. Am fost slabă. Am vrut să-ţi simt pentru ultima dată sărutările, îmbrăţişările, mâinile alea puternice pe trupul meu. Să-ţi vad pentru ultima dată privirea, pe care nu o să o uit niciodată. Ţi-am spus adio pentru că greşeam. Greşeam faţă de un om pe care nu-l cunosc şi care nu mi-a făcut niciun rău. Da, despre ea e vorba, despre soţia ta. Şi nu, nu te judec niciun moment pentru că o înşeli. E relaţia voastră, e căsnicia voastră. Aveţi dreptul să greşiti unul faţă de altul. Dar eu? Eu ce drept am să mă bag în viata voastră, sa-ţi răpesc timpul pe care ai putea să-l petreci cu ea? Da, cu ea, cu femeia care îţi spală şi îţi calcă cămăşile pe care eu ţi le dau jos, ca să-ţi simt trupul gol lângă al meu. Asta a fost. Am plecat de lângă tine şi ţi-am spus în gând “Să fii fericit!”. Acum mă duc şi eu să fiu fericită. Sper să fiu la un moment dat. Azi mă despart de tine fizic, dar şi de cel care ai fost în mintea şi în sufletul meu până acum. De mâine nu vei mai fi. Şi nu ai mai fost.
M-am bucurat să te văd ca pe un prieten, în sfârşit. Acum… te-am citit şi eu.
Am început să fac sport în fiecare zi. M-a ajutat mult. Azi am şi eu “pătrăţele”, aşa ca tine. A fost visul meu de mult timp şi mi l-am îndeplinit. Nu te-am mai căutat niciodată de atunci. M-ai căutat tu de câteva ori, dar ţi-am spus că asta a fost. Că sunt bine acum. Şi eram. De atunci a trecut un an. Sunt tot singură, dar mai puternică. Am luptat cu demonii mei, am luptat cu fricile mele şi azi sunt “nouă”. Şi tot azi ne-am întâlnit întâmplător prin oraş. M-am bucurat mult să te văd. M-am bucurat că pot să te văd ca pe un prieten, în sfârşit. Nu mai eşti la fel. Trupul tău nu mai e la fel de zvelt azi. Te-ai schimbat. Dar privirea e aceeaşi. M-ai citit iar. Mi-ai spus cât sunt de frumoasă şi cât de bine arăt. Mi-ai spus că par liniştită. Azi aşa sunt, frumoasă şi liniştită. M-am împăcat cu mine şi cu singurătatea mea. Face parte din mine. Ne-am împrietenit. A fost mai bine, poate, că am primit-o în viaţa mea. Până acum o respingeam, luptam cu ea şi tot nu scăpam. Până într-o zi, când am lăsat-o să intre. Am deschis braţele larg şi am acceptat-o. De atunci nu mai fug de ea, dar, în acelaşi timp, ştie că aş alunga-o cu prima ocazie cu care aş întâlni un OM. “Un om care să ştie să mă citească”. Ai râs când ţi-am spus asta. Am râs şi eu. Ca doi buni prieteni. Te-am citit şi eu. Nu eşti fericit. Nu ai copilul pe care ţi-l doreai atât de mult. Dar ai rămas cu ea. Poate aşa vezi tu viaţa. Nu e nimic greşit în asta. Eu o văd puţin diferit. Chiar şi aşa diferiţi cum suntem, la un moment dat în viaţa noastră ne-am dăruit clipe frumoase pe care nu le vom uita niciodată. Ştiu că nici tu nu le vei uita.
Îţi mulţumesc pentru clipele frumoase şi pentru că m-ai văzut pe mine, nu doar suprafaţa!
Să fii fericit!>>
Beatrice
Credit foto: Pixabay