Călătoria europeană a expoziţiei ”Măiastra. Povestea nespusă a iei” a debutat cu succes la Berna, în capitala Elveţiei. Pe 11 septembrie, la Yehudi Menuhin Forum, a avut loc primul vernisaj, ce face parte din Festivalurile de Cultură Române organizate de Institutele Culturale din Berlin şi din Dublin.
Proiectul este conceput si realizat de galeria Galateca, fiind inspirat de comunitatea La Blouse Roumaine, de recuperare a iei româneşti ca simbol şi sursă de inspirație pentru tineri artişti şi designeri români şi străini.
Au fost prezentate o selecție de ii de patrimoniu, alături de faimoasele fotografii de arhivă ale Alteței Sale Regale, Regina Maria a României în veşmânt tradițional românesc. De asemenea, o serie de 200 fotografii din perioadă interbelică din colecţia britanicei Beryl de Zoete şi fragmente din texte antropologice şi etnografice.
Expoziția a fost completată de opere de artă influenţate de motivele şi semnele de pe ii, ”IA Gheparda” a artistului Aurel Tar şi ”Anemona” de Vlad Ţenu, alături de obiecte de design contemporan NeoGalateca inspirate din cultura tradițională română (Ziurel, Una ca Luna, The Craft Lab, Lana, RONATIV, Iutta, FurgaMurga) şi de o paradă a iilor pe străzile Bernei.
Expoziția „Măiastra. Povestea nespusă a iei” va fi prezentată şi la Dublin (Irlanda), la Europe House, în perioada 14-24 octombrie, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Londra.