În zilele noastre, într-o lume dominată de senzațional în mass media, este un privilegiu să poți intervieva ca jurnalist artiști celebri într-un mod decent. Cu mândrie, am avut ocazia să stau față în față cu personalități precum Sebastian Papaiani, Alexandru Arșinel, Adrian Daminescu, Ileana Stana Ionescu, Mircea Diaconu, Natalia Guberna, Mirabela Dauer, Dorel Vișan și mulți alții.
Acești actori consacrați și interpreți ale căror cântece m-au însoțit în copilărie, pe care i-am ascultat la radio și i-am urmărit la televizor, au devenit și o parte din viața mea prin întâlnirile noastre. Fiecare mi-a împărtășit povești și experiențe captivante, despre care aș fi putut să ascult la nesfârșit și pe care le-am adus cu bucurie în paginile revistei „Libertatea pentru femei”. Totuși, câteva dintre aceste anecdote mi s-au părut atât de amuzante încât m-am hotărât să le împărtășesc și cu voi aici, pe blog.
Alexandru Arșinel despre „mariajul” cu Stela Popescu
„Dacă eu și Stela (n.a.: Popescu) formăm un cuplu în viața reală, acesta este laitmotivul vieții noastre, de peste 35 de ani de când jucăm împreună. Când am fost la Târgu Mureș, pentru că aniversam 50 de ani de la terminarea facultății, chiar și una dintre cunoștințele mele bune din acea zonă m-a întrebat ce face soția, referindu-se la Stela, și de ce nu mă însoțește la aniversări. I-am răspuns că „Stela nu mi-e nevastă!”. Omul a rămas blocat. Așa că, vezi?! Chiar și după atâția ani, încă s-a mai ivit această confuzie.”
Ileana Stana Ionescu a învățat replici autentice de la rromii din piață
„Când sunt pe stradă, deseori vin persoane la mine să facem cunoștință sau mă strigă: ‘Doamna Ionescu, ce mai faceți?’ Întotdeauna mă fac să zâmbesc și le răspund că sunt bine. Într-o perioadă, am avut relații foarte strânse cu toți țiganii din piață. Îmi amintesc că jucam în ‘Coana Chirița’, unde interpretam rolul unei servitoare de etnie rromă și m-am dus cu textul la ei să mă învețe cum să pronunț cuvinte. Fraze întregi. Așa am descoperit că mulți țigani sunt oameni foarte interesanți. După aceea, în timp ce eram pe scenă într-un spectacol la Sala Polivalentă, o țigancă fascinată de interpretarea mea s-a ridicat și a strigat: ‘Să fiu a naibii dacă asta nu-i de-a noastră!’ Învățasem temeinic, ce să mai!”
Adrian Daminescu a îmbătat un pește
„Sunt pescar înrăit încă de când aveam vârsta de 4 ani. Am prins atunci un biban, m-am dus acasă și l-am băgat într-o damigeană cu vin. În două zile a murit. (râde) Apoi am hotărât să mai merg o dată, și încă o dată, și uite așa m-am îndrăgostit de pescuit. Totuși, în ultimii ani am fost doar de câteva ori, din lipsă de timp.”
Natalia Guberna despre povestea primarului care avea o pasiune pentru Mirabela Dauer
Am multe amintiri frumoase dinainte de ’89, iar una dintre ele este cu adevărat amuzantă. Eram într-un turneu, vizitând orașele din zona Aradului. Oriunde ajungeam, oamenii erau ospitalieri și ne invitau la masă. Chiar dacă erai sătul, nu conta, tot erai invitat să mănânci.
Îmi amintesc ca era perioada de iarnă, când se tăiau porcii, iar într-una din localități, primarul pregătise o masă bogată cu murături, cârnați, șorici și caltaboș. Eram împreună cu Mirabela Dauer, cu Mihai Constantinescu și Mircea Baniciu. Primarul era un mare admirator al Mirabelei și, dorind să fie un gazdă cât mai bună, o privea atent și îi spunea: „<Dar mâncați, tovarășa Mirabela, vă rog să mâncați!>”. La sfârșitul mesei, Mirabela mi-a spus: „<Vai, Natalia, îmi stătea mâncarea în gât când se uita primarul la mine. Nu mă vedea că mănânc? Cât să mai mănânc?!>” (râde) Au fost vremuri cu multă voie bună.
Sebastian Papaiani și aventura pierderii chiloților în mare
„Îmi plăcea cu mulți ani în urmă să fac baie în mare atunci când apărea luna, iar eu eram în pielea goală, ca un adevărat pește. Într-o zi, în timp ce mă bucuram de această experiență, mi-am pierdut chiloții. Îi țineam în mână, dar un val m-a surprins și mi i-a furat…
În timp ce îmi aduc aminte de copilărie, îmi vine în minte și prietenul meu, Pușcă Țiganul. Era de etnie romă și provenea dintr-o familie sărmană, mereu înfometat din cauza numărului mare de membri. Mama mă scoatea în curte cu o măsuță să mănânc, pentru că eram cam slabuț. Din cauza viermilor intestinali, nu puteam mânca prea mult, dar am aflat asta abia mai târziu. În același timp, îl vedeam pe Pușcă Țiganul stând pe prispă, privind cu ochii holbați. Apropiindu-se de mine, negru și rotund, lua o bucată de pâine și o înmuia în gălbenușul de ou, parcă uitând de toate în jur, concentrat doar pe momentul acela cu tigaia. Când vedeam cu ce poftă mânca, nu simțeam poftă de mâncare, ci mai degrabă o teamă că nu voi mai apuca să mănânc. Datorită lui, am început să pun și eu câteva kilograme în plus.”
Dorel Vișan, înțepat de 80 de albine
„Sunt un apicultor pasionat, având 25 de stupi la Mărtinești, undeva între Cluj și Turda. Într-o zi, s-a întâmplat să primesc o vizită nepoftită de la un roi de albine care mi-a căzut pe cap. Încercând să scot un stup de pe un pom, am pierdut echilibrul, iar albinele au căzut pe mine în loc să cadă în cutie. Eram îmbrăcat doar în pantaloni scurți și cămașă. Rapid, m-am aruncat într-un bazin mare cu apă, iar deasupra apei s-a făcut negru din cauza numărului mare de albine. Estimez că am fost înțepat de aproximativ 80 de albine în acea zi, deși nu m-am umflat. Cu timpul, m-am obișnuit cu veninul lor, care, de altfel, este și foarte benefic pentru sănătate.”
Mircea Diaconu și visul de a repopula grajdul
„Nu vreau să mor fără să am un cal. În satul meu, lângă Câmpulung Muscel, dețin o fermă cu un vechi grajd, pe care mi-l doresc să-l repopulez. Acolo sunt trei compartimente în care, în copilărie, aveam o vacă și bicicleta tatălui meu. Acum am o vacă și jumătate, adică una bătrână și una mai tânără. Îmi doresc să aduc un cal în grajd. De asemenea, visul meu este să dețin o barcă cu pânze. Am obținut brevetul de marinar în ’83-’84 și încă de atunci visam să am o barcă de șase metri lungime, cu pânze și cabină, și să navighez pe Marea Mediterană.”
Credit foto: Zoltan Lorencz.
