Celebrul designer Tommy Hilfiger îşi va publica memoriile. Creatorul american va povesti despre copilăria lui, despre debutul în industria modei, despre impedimentele intâlnite, triumful, dar şi determinarea care l-au ajutat să construiască imperiul global care valorează în prezent miliarde de dolari.
„Reflectând la experienţele pe care le-am avut în industria modei în ultimii peste 30 de ani, cred că a fost o reală aventură, plină de momente care și-au pus amprenta pe cariera şi viaţa mea personală”, a spus Hilfiger.
Hilfiger, acum în vârstă de 63 de ani, este cunoscut pentru stilul său clasic all-american, care îmbină cultura pop cu stilul de viaţă preppy de pe Coasta de Est. Crescut în Elmira, NY, al doilea dintre cei nouă copii ai familiei, Tommy a deschis un mic lanţ de magazine de îmbrăcăminte în 1969, când încă era elev la liceu. Brandul de modă care îi poartă numele a fost lansat în 1985 și s-a extins rapid, incluzând haine pentru femei, copii, denim, accesorii, parfumuri, decoraţiuni pentru casă etc.. În anii 1990 s-a numărat printre primii designeri care au combinat moda şi celebritatea, sponsorizând turnee ale unor legende rock, precum trupa The Rolling Stones. El a colaborat și cu muzicieni celebri ca Lenny Kravitz, David Bowie, dar și cu frumoasa Beyoncé, în campaniile lui publicitare.
În 2012 a fost obținut și “Premiul Geoffrey Beene pentru Întreaga Carieră”, din partea Consiliului Fashion Designers of America.
Publicarea cărții cu povestea personală a lui Tommy Hilfiger este programată pentru toamna acestui an, care coincide cu a 30-a aniversare a brandului Tommy Hilfiger. Editura care se va ocupa de drepturile de autor și de lansare este Ballantine Books, o editură a Random House din New York City.
Campania Primăvară 2015 “I DO HILFIGER rockthelove”
Pentru primăvara acestui an, colecţia Spring 2015 Tommy Hilfiger contopeşte era relaxată rock-and-roll cu atitudinea, iar campania a fost denumită “I DO HILFIGER rockthelove”. „Ideea a fost inspirată de propria mea familie şi de patrimoniul spiritual al brandului”, a spus designerul american.
Videoclipul campaniei Spring’15 “I DO HILFIGER rockthelove” și supermodelul Behati Prinsloo, moderna mireasă, înconjurată de petrecăreții The Hilfigers.
Credit: SHAKE Advertising