Designerul Dorin Negrău se remarcă tot mai mult pe podiumurile internaționale de modă, iar cel mai recent a valorificat tehnicile de creație folosite din timpuri străvechi în apropierea castelului din Transilvania, unde ar fi trăit temutul conte Dracula.
„Brides’S – the story continues”, cea mai nouă colecţie Dorin Negrău, a fost prezentată la Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din lume. Creațiile au fost inspirate din portul tradiţional românesc al femeilor măritate din Transilvania, de la poalele muntelui unde se află castelul lui Dracula şi unde tehnica a fost moştenită de la străbunii locului. Broderiile s-au perfecţionat în timp, au devenit emblematice pentru această zonă din România și a rezultat o colecţie senzuală, romantică şi incitantă.
Prezentarea „Brides’S” a avut loc în aceeaşi zi cu ale caselor Ralph Lauren, Calvin Klein şi Mark Jacobs. Și o mare probabilitate este ca unele piese din colecția lui Dorin Negrău să fie selectate și pentru o viitoare expoziţie la Metropolitan Museum of Art, din New York.
Credit foto: Ionuț Văcar