Doamna Maia Morgenstern este o actriţă cu un şarm deosebit şi un model pentru mulţi dintre tinerii artişti. Am avut onoarea să o cunosc prima dată în anul 2006, când am realizat un interviul în cabina dânsei de la Teatrul Naţional din București (TNB), în timp ce se pregătea să intre pe scenă în spectacolul ”Burghezul gentilom”. Îmi amintesc că actrița Maria Buză era lângă noi, iar pe holurile teatrului aveai toate şansele să întâlnești mulţi alţi artişti de renume. Când te afli într-o astfel de atmosferă parcă îţi doreşti să se oprească timpul în loc.
În prezent, Maia Morgenstern este director la Teatrul Evreiesc de Stat şi pe lângă proiectele de dezvoltare ale instituţiei pe care o coordonează joacă în multe piese, pe care merită să le vedeţi: ”Janka”, ”Jocul Regilor”, ”Mic şi-al dracu’”, ”Parchează maşina la Harvard”, ”Tragedie dentară”, ”Yentl”, ”Stele rătăcitoare”, ”Miss Daisy şi şoferul ei” sau cea mai recentă premieră, ,,Frau Hess şi grădinile ei”, de Milton Frederick Marcus.
La recenta noastră revedere, după interviul realizat pentru revista Libertatea pentru femei, i-am adresat şi câteva întrebări despre viaţă, cu multe dintre aspectele pe care le implică existența noastră socială.
Doamna Maia, cât de mult v-a ajutat intuiţia în viaţă?
M-a ajutat foarte mult şi m-ar fi ajutat şi mai mult dacă aş fi ascultat-o întotdeauna. De câte ori nu mi-am ascultat intuiţia, de atâtea ori a ieşit prost.
Deci contează prima impresie?
Contează foarte mult, iar viaţa se încăpăţânează să-mi răstoarne calculele, concluziile şi să mă surprindă.
Vi s-a întâmplat să râdeţi pe scenă fără să vă mai puteţi opri?
Nu, niciodată. Dar mi s-a întâmplat să mă umfle râsul când nu era cazul. Un râs în afara personajului şi a situaţiei. Asta s-a întâmplat când n-a fost suficientă concentrare. Însă pe scenă fiind, m-am putut opri.
Aveţi simţul umorului?
Cred că da, deşi cred că nu-l exercit suficient.
E mai frumoasă viaţa când suntem înconjuraţi de glume?
Este mai uşoară.
Cât de mult se aseamănă viaţa pe care o aveţi cu cea la care visaţi?
Sunt mulţumită de viaţa pe care o am, chiar şi cu toate greutăţile şi momentele în care îmi spun: ”Hm, n-ai făcut bine aşa!”. Sunt profund mulţumită de ce mi-a dăruit viaţa. Asta nu înseamnă că seamănă cu ce am visat. Cu ceea ce am dorit da, cu ce am visat mai puţin.
Credeţi în egalitatea sexelor?
Nu mă interesează! Însă un lucru e limpede. Femeia a trăit secole și secole, mii de ani în umbră, sub opresiune, strivită de o societate patriarhală (n.a.: Dominaţia masculină şi poziţia de supunere a femeilor. Tatăl este capul familiei având autoritate asupra femeilor şi a copiilor). Aceasta este media pe glob, în general spun. Poate în societăţile nordice rostul, poziţia femeii este alta. Minţile noastre însă, deşi vreau să sper că din ce în ce mai puţin ale generaţiilor ce vin, au fost constrânse să crească într-o concepţie de genul ”fără mână de bărbat nu faci nimic!”. Ei bine, nu e chiar aşa! Înţeleg şi mişcarea feministă, cu tot ce poate să aibă ea şi ridicol… şi exagerat… Înţeleg! Dar aici nu e vorba de egalitate. Aici implicit ar presupune şi un alt răspuns la întrebare. Ideea de inegalitate te duce să demonstrezi egalitatea.
Când fiul dv. Tudor Aaron Istodor (30 de ani) v-a spus că vrea să fie actor, ce sfat i-aţi dat?
Tudor mi-a spus că vrea să devină actor când era în clasa a 12-a, dar nu i-am dat vreun sfat pentru că nu mi l-a cerut. M-a anunţat, am îngheţat, şi… da, i-am dorit să-şi urmeze destinul, să fie mulţumit, echilibrat şi fericit cu alegerea pe care a făcut-o.
Dar când dv. aţi hotărât să deveniţi actriţă, care a fost primul sfat pe care l-aţi primit?
Primul sfat a fost demascarea de către tatăl meu a intenţiei mele secrete, aceea de a deveni actriţă. Tata mi-a spus: ”Tu vrei să fii actriţă şi n-ai curajul să recunoşti!”, şi i-am răspuns ”Da”. Părinţii m-au susţinut total în demersul meu artistic.
Dacă vi s-ar oferi şansa să schimbaţi ceva din trecutul dv. aţi modifica?
Da. Dar cred că aş fi nedreaptă, pentru că judec acum decizii luate în trecut. Am luat hotărârile acelea în momente în care n-aş fi putut alege altfel. Nu aveam mintea, experienţa, siguranţa, nu aveam platforma de acum. Însă eu sunt tipul de om care se gândeşte de multe ori înainte de a face ceva. Cântăresc bine lucrurile.
Care este principala dv. calitate?
Şi calitate şi defect: vulnerabilitatea.
Şi cine vă apără?
Mintea mea.
Oamenii inteligenţi sunt mai în siguranţă?
Da, pentru că oamenii inteligenţi găsesc motivaţii şi sensuri la ceea ce se întâmplă. Iar apoi descoperă modalităţi prin care să rezolve o problemă.
Cum v-aţi simţit, recent, în postura de model pentru designerul Liza Panait?
Sunt poveşti pe care le spune Liza Panait, iar eu am fost un personaj dintr-o poveste. Şi deşi a durat destul de mult să realizăm fotografiile (n.r.: shootingul la care a participat şi actriţa Manuela Hărăbor a avut loc la Muzeul Satului) aş repeta colaborarea.
Vă mulţumesc mult.
Cu mare plăcere! (zâmbeşte)
Credit foto: Teatrul Evreiesc de Stat, arhiva personală.
